http://www.acorex.net   româna  |  русский  |  english  
 






 

Vinuri organice



Acorex Wine”: când vinul conţine doar vin

Consumatorul de astăzi caută produse mai naturale, mai pure, fără conservanţi şi stabilizatori sau cu un conţinut redus de substanţe de acest gen. Anume aceste cerinţe sunt respectate de produsul numit de noi ecologic pur. Compania Acorex Wine Holding, pentru prima dată în Moldova a început să producă vinuri ecologic pure. Mai mult decât atât, specialiştii companiei şi-au pus un scop ambiţios: de a păstra gustul, aroma şi proprietăţile utile ale vinului natural de struguri un timp cât mai îndelungat fără utilizarea adaosurilor chimice. În soluţionarea acestei probleme deloc uşoare un rol enorm îl au cercetările ştiinţifice şi tehnologice de ultimă oră.

Pentru producerea vinului ecologic pur, în primul rând sunt necesari struguri ecologic puri. Vinificatorii companiei “Acorex Wine Holding” prezintă exigenţe foarte înalte  faţă de partenerii săi – viticultorii  gospodăriilor “Corten”, “Valea Perjei”, “Tvardiţa”, “Beşghiozeţ", “Başlantî”, “Gaidar” şi “Cafadar”.  Astăzi orice tratament al viilor se execută după standardul SGS “Producerea strugurilor organic puri", care aminteşte de managementul calităţii în sistemul ISO 9000:2000. În conformitate cu exigenţele acestui standard se efectuează şi perfectarea: absolut fiecare proces se confirmă prin documente, de aceea aici este necesar un management de un nivel suficient de înalt. Pentru aceasta compania “SGS-Moldova” invita specialişti din Australia şi Noua Zelandă.

În ţara noastră datorită climei uscate şi în acest context unui mod mai simplu de protecţie a plantelor de maladii,  practic toate viile sunt ecologic pure (vinificatorii noştri aplică anume preparate autorizate). Dar certificată este doar partea care se află sub controlul “SGS”. Din altă parte, chiar şi acele plantaţii, care se află în afara zonei de acţiune a “SGS”, se tratează la fel în conformitate cu acest standard, din simplul motiv, că oamenii pur şi simplu nu mai pot să lucreze astăzi altfel. Graţie acestui fapt “Acorex Wine” obţine doar struguri ecologic puri, deşi certificată este doar o parte. 

În tehnologia producerii vinului ecologic pur există specificul său. Dacă vinul obişnuit se produce cu utilizarea anhidridei sulfuroase, care previne oxidarea, atunci la vinul ecologic pur dozarea sa este redusă considerabil. Însă vinificatorii “Acorex Wine” au găsit posibilitatea de a reduce la minimum utilizarea acestui antioxidant: conţinutul de anhidridă sulfuroasă în produsul gata acum este de trei ori (!) mai mic decât limita inferioară standard a normei.

Tehnologia producerii vinului ecologic pur este orientată spre reducerea contactelor sale cu oxigenul, de la care în primul rând se distrug cele mai fragile substanţe – purtătorii de arome. Este mare pericolul că calitatea poate fi afectată anume la îmbuteliere. De aceea aici mult depinde nu numai de măiestria tehnologilor, dar şi de aparatajul special, fără de care este imposibil de adus vinul neoxidat până la sticlă. În anul 2004 compania “Acorex Wine Holding” a procurat cel mai modern aparat de îmbuteliere al firmei “Bertolaso” (370 mii euro; pentru comparaţie: la multe întreprinderi toată linia costă 120 mii). Procesul de îmbuteliere are loc în atmosferă de azot. Este curios, că pentru îmbutelierea unui litru de vin este nevoie de trei litri de azot. 

Când compania noastră a început să valorizeze tehnologia de producere a vinurilor ecologic pure, noi am introdus pentru noi noţiunea de stabilitate organoleptică (problemele privind stabilitatea fizico-chimică şi microbiologică  au fost soluţionate de mult). Adică vinul în sticlă trebuie să păstreze prospeţimea aromei şi fineţea gustului timp de doi ani. De exemplu, vinul alb, deosebit de fragil după toţi indicii, de abia îmbuteliat în sticle, nu trebuie să difere de acelaşi vin, îmbuteliat cu jumătate de an, un an, un an şi jumătate, doi ani în urmă. Acesta este indicele măiestriei vinificatorilor. Şi dacă sticla de vin, deschisă peste doi ani după îmbuteliere, nu dezamăgeşte, atunci îmbutelierea a fost efectuată calitativ. 

Ca şi viticultorii, noi am răspândit managementul modern, implementat pe partea certificată a întreprinderii  pe toată întreprinderea. Şi astăzi toată producţia noastră se fabrică după tehnologia vinului ecologic pur. Aceasta a devenit stilul de lucru şi filosofia tuturor lucrătorilor companiei şi este cea mai importantă realizare, pe care am obţinut-o, dezvoltând tema producerii ecologic pure.  Utilizarea standardelor înalte a dus la aceea, că noi am îmbunătăţit calitatea tuturor vinurilor. Drept dovadă servesc premiile concursurilor internaţionale prestigioase. Numai în prima jumătate a anului 2005 producţia noastră a câştigat  medalii de aur şi argint la aşa concursuri mondiale prestigioase ca “Chardonnay du Monde” (Franţa), “Mondial du Bruxelles” (Belgia), “Vinalies Internationales” (Franţa), “Vinitaly” (Italia), “Challenge International du Vin” (Franţa). 

Dar această cale este lungă şi anevoioasă. Cu cinci ani în urmă noi am primit certificatul cu privire la faptul, că vinul este produs din struguri ecologic puri. Apoi doi ani el a fost în conversie din neecologic în ecologic. Şi doar cu doi ani în urmă vinul a fost certificat ca vin 100%  ecologic pur.
 
În prezent vinurile ecologic  pure certificate sunt produse cu emblema comercială “Terra Verde”. În această linie intră “Cabernet-Sauvignon, “Merlot”, “Pinot Noir, “Pinot Gris, “Pinot Blanc”, “Chardonnay, “Sauvignon”, “Feteasca”, “Aligote”. Aceste vinuri pot fi cumpărate doar în Canada. Următoarea înălţime  pe care  compania Acorex Wine Holding” intenţionează să o cucerească este producerea vinurilor în general fără anhidridă sulfuroasă.


Copyright © 1995 - 2005 AWH
Informaţia juridică
Noutăţi | Vinuri | Tehnologii | Distribuitori | Realizări
Interesant despre vin | Forum | Despre companie | Contacte